De ce par ridicole manifestările patriotice ?
Estetica formei intră adesea în conflict cu etica de conținut. Postmodernismul liber și amorf ca o amibă promite descarcerarea din canoanele estetice, dar, în același timp, cade pradă demonului ”fashion”, mânat din spate de un călăreț apocaliptic, înarmat până în dinți, ieșit din castelul ”pattern”. Huckleberry Finn era sublim îmbrăcat în hainele de duminică în care se simțea ”ca în chingi” și ”îl treceau căldurile”. Dar, stau și mă gândesc, oare cum o fi arătând același personaj gol - goluț ? Că până și zdrențele în care se simțea în largul său au devenit un ”modus vivendi” care astăzi se platește scump prin teroarea nonconformismului. Tendința ”anti-sistem” a a juns să consume, astăzi, mai multă energie decât sistemul însăși sau decât păstrarea rigorilor sale. Asa s-a întâmplat și cu patriotismul. Confiscat de patriotarzii bonjuristi (și ei nonconformiști și avangardiști la vremea lor), prostituat, apoi, de ”daciarzii” ceaușiști (opuși internaționaliștilor din epoca stalinistă), a ajuns, astăzi, să fie foarte departe de simplul și curatul sentiment de comuniune. Aici putem căuta și cauza urâțeniei în care apare îmbrăcat. Cred că indiferent sub cum l-am prezenta, patriotismul se potrivește, ca formă, exact ca nuca în perete, trendului contemporan de a desființa tot. Mai cu seamă într-o Europă a minoritarilor, care își abandonează istoria și se dezice violent de axiologia care a construit-o.
joi, 29 mai 2014
luni, 21 aprilie 2014
Insula
Insula
Publicat in revista literara "Confluente", la Oravita, in 2008
de Iancu C. Berceanu
Afară oamenii forfoteau, care încotro, într-un
nesfârşit du-te-vino, de parcă întreaga omenire şi-ar fi trăit,
atunci, ultima clipă.
Culcat pe-o parte încercam să mă desprind,
cumva, de tumultul ce răzbătea, constant, prin fereastra
întredeschisă. Şi eu am fos acolo, în stradă. Şi eu am fost
părtaş la zumzetul în care toţi îşi amestecau vocile, tocurile
de la pantofi, cheile din buzunar şi claxoanele de automobil. Sătul
de ei, am urcat scările şi m-am refugiat în tihna garsonierei de
la etajul zece.
Stăteam şi urmăream cursele rapide şi regulate ale
ventilatorului. Grilajul genelor se lăsa greu peste realitatea fadă
a fiinţei mele. Nu dormeam. Cu toate acestea, mi se părea că o
palmă nevăzută se plia uşor pe forma capului meu, cufundându-mă,
uşor, în aburul unei mări fără sfârşit.
Din apa oceanului, prin ceaţa deasă, ieşea
conturul unui petec de pământ alungit şi uşor bombat, ca spinarea
unei balene. Pâlcuri de pădure deasă îl acopereau, în alternanţă
cu pajişti şi poieni înflorite. Drumuri de ţară brăzdau
câmpurile, iar case mici, din cărămidă roşie, întregeau verdele
crud al naturii. Eu mă aflam, deja, pe un deal, în partea de
răsărit a insulei.
Construiam o casă. Potrivind cu atenţie bucăţi
mari de rocă, le lipeam cu mortar. Oare am făcut zidul suficient de
gros? Cred că va trebui să fac pe interior o căptuşeală din
lemn. Parcă şi tavanul e prea înalt. Mă tem că toată căldura
are să urce sus, iar eu voi dârdâi în continuare, băgând pe
foc.
Am coborât de pe schelă şi m-am apucat, icnind, să lovesc un bloc
mare de calcar. Îmi şopteam în gând: „Am vrut să fiu deasupra
lor. Mi-am ales loc bun, ferit de inundaţii, de băltiri şi
noroaie. Izvorul rece îmi va răcori faţa, iar briza mării îmi va
aduce aer proaspăt.”
Privirea mea era, însă, mereu aţintită în
vale. Un dor mă scormonea lăuntric: mi-era dor de oameni, de casele
lor micuţe, acoperite cu stuf. De când am ajuns pe insulă, am fost
mereu singur. Singur cu ceilalţi. Pentru că, încă de la început,
am urmărit să-mi fac cea mai mare construcţie. Şi nu din cărămidă
sau chirpici. Din piatră! Da! Am vrut casă de piatră, acoperită
cu ardezie, nu cu şindrilă sau stuf. Simţeam, eu, înăuntrul
fiinţei mele că nu sunt ca ceilalţi.
De fapt, nici nu eram. Eu am fost primul cu ideea
să-mi fac casă pe deal, primul care a observat cum se revarsă râul
şi, mai ales, eram singurul care ştia să cioplească piatra.
Ceilalţi ştiau, cu toţii, numai să frământe imala cu
picioarele, s-o toarne în forme (tot eu le-am arătat cum se face!)
şi apoi s-o ardă în cuptor. Fără teste de rezistenţă, fără
calcule, fără... De fapt, ei nu ştiau cum se construieşte. Aveau,
doar, un set de deprinderi format în mod empiric, pe care-l
practicau cu seninătate şi nu ar fi acceptat în ruptul capului să
şi-l schimbe.
Mă pizmuiau cu toţii, deşi îmi zâmbeau frumos şi mă salutau în
gura mare, să fie siguri că i-am auzit. De fapt, cred că mai mult
doreau să se audă ei între ei cum ştiu să mă respecte.
Din cauza asta, m-am mutat sus, pe deal. Asta le-a
pus capac. Toţi care nu puteau să urce până la mine se rugau, în
taină, să mă împiedic, să cad şi să mă dau de-a berbeleacul
până jos.
Am început să simt, tot mai tare, în piept, apăsarea
singurătăţii. O casă mică, din vale îmi făcea cu
ochiul...Unica ei fereastră avea, mereu, noaptea, o luminiţă
aprinsă ce pâlpâia viu, asemeni unui far la ţărmul mării.
„Gata! Voi lăsa sculele şi mă voi duce acolo, în casa aceea
mică, acoperită cu stuf. Acolo îmi voi găsi, în sfârşit,
liniştea....”
Cu ochii ţintă spre palele ventilatorului, mă
pregăteam să fac acest salt axiologic, dar un scârţâit mi-a
tăiat filmul şi mi-a adus în faţa ochilor poza unei făpturi mici
de statură, cu părul tuns şi zâmbet ca de copil.
Am dat să alung himera cu mâna stângă, dar buzele ei subţiri şi
roşii, m-au întrebat:
-Ce faci ?
Grea întrebare !
-Nimic, am încercat eu să mă eschivez, căutând un răspuns cât
de cât adecvat.
Citisem undeva, într-o carte, că o întrebare poate conţine de mii
de ori mai mult exploziv decât răspunsul ei.
Ce obicei prost mai e şi ăsta, să întrebi! Mai
ales atunci când vezi un om întins pe canapea şi-i dai un „Ce
faci?” în loc de „Bună dimineaţa!”. Eu, vă jur, nu o întreb
ce face nici când stă în picioare! Şi, totuşi, ea mă întreabă!
Da! Mă întreabă, de parcă răspunsurile mele ar izvorî direct
din cornul abundenţei. Încă nici asta nu e destul: când mă vede,
îmi şi lansează o interogaţie.
-Meditez, Ioana, meditez, am încercat eu să reînnod firul
conversaţiei.
-La ce meditezi ?
-Ştii, draga mea, fericirea este cel mai efemer lucru din câte
există pe pământ. Trece aşa de repede, că nici nu îţi dai
seama când eşti fericit, ci numai când ai fost.
-Las-o baltă ! Zi, mai bine, că nu eşti fericit cu mine şi nu mă
mai învârti cu filosofia !
-A, nu, Ioana ! Eu ma gândeam, numai, ce bine ar
fi pentru amândoi, dacă am sta într-o căsuţă mică, pe o
insulă. Şi să avem o fereastră întreptată spre mare, iar
candela noastră să lumineze noaptea ca un far la malul mării. Să
fim numai noi doi, să nu avem nici servici, nici tramvai, nici...
-Nici nimic, îmi tăie vorba! Să nu avem nimic! Asta visezi tu, de
fapt.
N-a-ţi-o frântă ! Cine dracu' m-a pus să-i zic de insulă ? Mai
lipsea, numai, s-i spun cum am lăsat bală cogeamite căsoiul, în
vârf de deal, şi circul ar fi fost gata !
De fapt, pentru ce mă mai frământ ? Era vorba, doar, de o insulă,
nu de o insulă populată cu Ioana ! Dacă, din capul locului, fata
nu făcea parte din vis, de ce să o bag, eu, cu de-a sila ? E ca şi
cum ar încerca un imam să-mi arate drumul spre Mecca, în
arăbeşte...
Când am întors capul din nou spre ea, dispăruse.
-Ce faci ? Pleci singură, am strigat eu?
Nici un răspuns. Probabil că nu mă aude. Am să-i spun cand se
întoarece...
Până atunci, m-am întors pe dreapta, încercând
să ajung la poziţia iniţială. Dar, când am închis ochii...am
ajuns iarăşi în casa cea mare.
Dudeştii Vechi, 2007
duminică, 26 ianuarie 2014
Cadrul fizico - geografic al comunei Dudestii Vechi
Berceanu, I.Ronkov A., Parvan M., Mirkovics A., Kalcsov C., Vasilcin I., Sarbu I., Ganciov E., Boboiciov M., Velciov P.
, 2006 "Monografia localitatii Dudestii Vechi Jud. Timis" Editura Mirton, Timisoara.
I.S.B.N. (10)973-661-997-4, (13)978-973-661-997-7.
Prof. Berceanu C. Iancu
Liceul Teoretic "Sf. Kiril si Metodii" Dudeştii Vechi
Cadrul fizico - geografic al comunei Dudestii Vechi
1.Poziţie
geografică
Situată în nord – vestul judeţului Timiş, în centrul
triunghiului format de graniţa României cu Ungaria (pe direcţia
est – vest) şi Serbia (pe direcţia nord est – sud est) pe de o
parte şi linia ce uneşte localităţiile Nădlac şi Jimbolia pe
de alta parte (direcţia nord – sud), localitatea Dudeştii Vechi
(fostă Beşenova Veche) se află la o distanţă de 77,6 km de
municipiul Timişoara şi 13,8 km de oraşul Sânnicolau Mare (pe DJ
682).
Poziţia matematică a satului este data de următoarele coordonate:
meridianul de 26°28` longitudine estică şi paralela de 46º03`
latitudine nordică.
Vecinii satului Dudestii Vechi sunt: oraşul Sânnicolau Mare (cel
mai apropiat oraş) la est, comuna Cenad la nord est, comuna Vălcani
la sud est, satele Cheglevici şi Colonia Bulgară la nord est,
comuna Teremia Mare (cu satele Nerău şi Teremia Mică) la sud şi
sud est.
2.Geologie
Dudeştii Vechi se află situat în partea central – vestică a
Câmpiei Arancăi – compartimentul cel mai coborât, nord-vestic,
al Câmpiei Torontalului (sectorul cel mai vestic al Câmpiei
Banatului) care face parte din Câmpia Panonică.
Istoria geologică a Câmpiei Arancăi este strâns
legată de evoluţia generala a Sistemului Alpino – Carpatic,
întrucât fundamentul Câmpiei Panonice reprezintă un compartiment
al acestuia, care s-a scufundat în urma cu aproximativ 70 milioane
de ani, în perioada de început a Orogenezei Alpine. Compoziţia
petrografică şi structura fundamentului sunt asemănătoare
Munţilor Apuseni: calcare si alte roci sedimentare jurasice si
cretacice, şisturi cristaline şi roci vulcanice (bazalte ,andezite)
care apar la suprafaţă în Munţi Zarandului şi Metaliferi.
Fundamentul, cutat, este acoperit cu o cuvertură de roci sedimentare
cu grosimi de 1000 – 3000 m şi compoziţie asemănătoare
Bazinului Transilvaniei: nisipuri, pietrişuri, argile, calcare si
gresii. Toate accesate au luat naştere prin acumularea – strat
peste strat – a materialelor erodate şi tansportate de râuri din
aria montană învecinată (Munţii Apuseni şi Munţii Banatului).
Natura materialului sedimentar oferă informaţii preţioase
referitoare la caracteristicile mediului (mai ales clima) perioadei
când a fost depus. De exemplu, depozitele nisipoase si
argilo-nisipoase sarmaţiene (în urmă cu circa 7 – 5 milioane
ani) atestă existenţa unui climat cald şi secetos, care a
favorizat descompunerea chimică a rocilor şi fărâmiţarea lor.
În perioada următoare, în panonian, abundente au fost pietrişurile
şi formaţiunile grosiere – semn al intensificării eroziunii
torenţiale (proces ce corespunde unui climat umed concomitent cu
mişcările de înălţare a Carpaţilor). În această perioadă
geologică s-a produs şi înălţarea Bazinului Panonic, urmată,
apoi, de drenarea mării interioare ce-l acoperea.
La început cuatemarului (0 – 1 mil. ani), numai porţiunile mai
joase erau acoperite de ape. Sedimentele au caracter lacustru în
partea inferioara a acestui etaj stratigrafic, iar în cadrul
secvenţei finale (mai recente) au o structură haotică, imbricată
– asemanatoare depozitelor depuse de torenţii şi apele de
şiroaie la baza versanţilor (semn al apropierii uscatului
permanent).
Depozitele din holocen (minus 10 000 ani – actual) au un evident
caracter fluvio -lacustru: mâluri, argile şi nisipuri fine. În
mare parte, această câmpie a constituit o deltă, un spaţiu în
care cursul Mureşului a oscilat, când spre sud est (traseul
Aruncăi), când spre nord vest (actualul curs între Periam şi
Szeged).
Depozitele sedimentare de suprafaţă sunt constituite,
în partea estică a hotarului localităţii, din loess (rocă
prăfoasă şi poroasă, de origine eoliană), prafuri şi luturi
loessoide. În est şi sud-vest, spre Cheglevici şi Valcani,
predomină argilele gonflante (îşi măresc volumul în condiţii de
umiditate, iar în lipsa acesteia se restrâng, formând crăpături).
Textura fină, predominant argiloasă a
sedimentelor de suprafaţă împiedică infiltrarea apei – fapt
pentru care în trecutul istoric (până la construirea primelor
sisteme de desecare în secolul al XVIII-lea), acest spaţiu a fost
supus frecvent înmlăştinirilor.
Aici un factor important l-a constituit nivelul ridicat al pânzei
freatice, care – în perioadele ploioase – se unea cu nivelul de
infiltrare a apelor de la suprafaţă şi favoriza băltire apei pe
suprafeţe întinse.
Din secolul al XVIII-lea şi până în prezent a fost construit şi
întreţinut un sistem de canale de desecare şi drenaj care a avut
ca efect coborârea nivelului apei freatice. Odată cu aceasta,
argilele din partea sud-vestica a hotarului localităţii au suferit
un proces de uscare, urmat de reducerea volumului şi – implicit –
de conturare a unor mici areale de lăsare a pămâtului cu până
la 0,5 m.
Din punct de vedere tectonic zona studiată se
circumscrie Grabenului Sănnicolau Mare (arie de afundare a scoarţei
terestre) care este delimitat la est de falia Nadlac – Timişoara –
Şag – Jebel, cunoscuta prin activitatea ei seismică. La vest,
grabenul este delimitat de o falie activă orientata nord est – sud
vest, cu epicentre la Sannicolau Mare şi Dudeştii Vechi.
3.Relieful
Privită în ansamblu, Câmpia Arancai are un aspect monoton, de
câmpie joasă, cu interfluvii largi şi drepte, întrerupte, în
unele locuri, de movile înălţate, în medie, cu 2 – 3 m
deasupra nivelului general al câmpiei. Altitudinea, pe raza
localităţii Dudeştii Vechi, oscilează între 80 şi 82 m în est
şi 78-80 în vest şi sud-vest. Aceste diferenţe de altitudine se
datorează unui areal de afundare a scoarţei terestre în zona
Szeget – Csongrad.
Cele mai mari altitudini (circa 82 – 83 m) sunt atinse la nivelul
„movilelor”. Originea acestor ridicături este, fie antropică
(tumuli neolitici), fie structurală (prezenţa în subsol a unor
„sâmburi” de argile nisipoase mai tari, sau „umflări”
locale ale argilei, datorate unui nivel freatic local mai ridicat).
Formele negative de relief sunt reprezentate de albii părăsite,
canale, precum şi adâncituri datorate, fie spălării argilei şi
carbonaţilor de calciu şi magneziu (cu formarea unor
microdepresiuni de ordinul zecilor de centimetri, care favorizează
stagnarea apei în mijlocul câmpului), fie tasării loessului (rocă
poroasa şi friabilă, prezentă în partea estică a hotarului
localităţii). Adâncimea medie a acestor forme de relief variază
de la 0,5 la 2 m, iar suprafaţa lor, de la câţiva ari la ordinul
hectarelor.
Morfometria Adâncimea fragmentarii reliefului exprimă
atât gradul de adâncire al văilor în nivelul general al câmpiei,
cât şi amplitudinea înălţimilor faţă de acesta. Valoarea medie
a acestui indicator este de circa 2 m, iar panta medie a suprafeţelor
de teren variază între 0 si 0,8 m/km
Densitatea fragmentarii reliefului, care exprimă raportul dintre
lungimea văilor respectiv a canalelor şi suprafaţa teritoriului
studiat, este de circa 0,2 – 1 km/km² la sud de Aranca şi 1-2
km/km² la nord de aceasta.
Importanţa prezentării acestor indicatori morfometrici constă din
faptul că primii doi – adâncimea fragmentarii reliefului şi
panta – ne oferă o imagine asupra capacităţii de scurgere a
apei, iar ultimul se refera la posibilitatea drenării apei spre
exterior. Putem, de aici, desprinde concluzia că suprafaţa
reliefului – în general plan – favorizează mai mult băltitrea
decât scurgerea apei, iar capacitatea de drenaj natural a excesului
hidric de la suprafaţă, ca şi a celui de adâncime (datorat
ridicării nivelului freatic) sunt foarte slabe – drept pentru
care, încă din secolul al XVIII-lea s-au efectuat lucrări de
canalizare şi drenare care să amelioreze acest neajuns.
Morfografia, adică, aspectul şi natura formelor de
relief, cuprinde următoarele tipuri: luncile şi formele asciate
lor, interfluviile (câmpurile dintre râuri şi canale), relief
petrografic (tipuri de relief condiţionate de natura, rocii pe care
sau grefat), relief biogen (microforme create de animale, cum sunt
muşuroaiele de cârtite sau cărările făcute de animale) şi
relieful antropic (excavaţii şi ridicături create de om).
- Albia minoră sau canalul de scurgere al Arancăi s-a format prin adâncirea unei foste albii a Mureşului. Malurile acesteia, late de circa 20 m sunt slab consolidate, din cauza rocii argiloase şi argilo-nisipoase în care au fost săpate. Adâncimea albei minore este de circa 1 – 1,5 m, din cauza debitului mic al apei şi depunerii de aluviuni. Caracteristici sunt, însă, meandrele, care ajung frecvent la amplitudini de 300 şi chiar 1000 m.
- Lunca Arancăi , cu lăţimi de până la 8 km, este aproape perfect orizontală, iar marginile sale au poziţie asimetrică fată de firul apei. De fapt, întreaga câmpie este o luncă creată de divagările Mureşului şi Arancăi. Inclusiv câmpurile dintre cele două râuri reprezintă parte componentă din Lunca Arancăi, respectiv a Mureşului.
- Interfluviul (câmpul) dintre Mureş şi Aranca, numit de geograful Vintilă Mihăilescu „Câmpul Sânnicolaului”, corespunde spaţiului dintre Lunca Arancăi la sud şi Lunca Mureşului la nord. Suprafaţa lui (acoperită cu loess înspre Sânnicolau Mare şi mâluri consolidate înspre Cheglevici şi Cenad) se înalţă cu aproximativ un metru deasupra celor două lunci. Aici, terenul, brăzdat de foste braţe de despletire şi meandrare, este supus mai rar inundaţiilor, datorită, aspectului său uşor bombat şi rocilor poroase din substrat.
- La sud de Aranca (spre Teremia) şi spre sud-vest (spre Valcani) interfluviile (câmpurile), deşi uşor înălţate, mlăştinoase (pe care s-a format solul numit „lăcovişte asfaltoidă”) şi argiloase (argile smectice – care crapă şi se întăresc la secetă). Acestea favorizează băltirea apei, mai ales că în aceste locuri (mai ales la hotarul cu comuna Valcani) sunt frecvente microdepresiunile (largi de 10-100m şi adânci de 0,5 – 1m).
- Relieful petrografic cuprinde mici forme care au luat naştere datorită însuşirilor rocii pe care apele şi vântu le-a sculptat. În această categorie intră crovurile dinspre Sânnicolau Mare (zona fermei Bucova) care au luat naştere prin tasarea (îndesarea) loessolui. În aceeaşi rocă, poroasă, apele de infiltraţie depun conereţiuni de calcar, cu diametru de circa 1 cm numite „păpuşi de loess” sau „broboane”.
- Relieful biogen, cu durată de existenţă scurtă prezintă dimensiuni reduse, dar are influenţă în regimul apelor de la suprafaţa solului.
De pildă, muşuroaiele de hârciogi şi cârtiţe, dacă
intersectează micile făgaşe de pe suprafaţa câmpului, întârzie
scurgerea apei de ploaie şi favorizează acumularea de material
pământos în spatele lor, influenţând negativ calitatea
terenurilor agricole. La fel, cărările de animale (dacă sunt
grupate) dar mai ales râmăturile de mistreţ, deşi puţin adânci
şi cu existenţă cel mult sezonieră, favorizează strâgerea apei
(factor care, aici, are o importanţă deosebită în derularea
proceselor din sol, precum şi în dezvoltarea învelişului
vegetal).
- Formele de relief antropic sunt de două tipuri: negative (canale, excavaţiile rezultate în urma exploatării nisipului sau a argilei, urmele de vehicule) şi pozitive (digurile, movilele făcute de om în timpuri preistorice).
Dintre formele negative, canalele au
fost create în mod deliberat, iar influenţa lor asupra mediului
poate fi controlată, pe când „gropile de împrumut” pentru
pământ, argilă sau nisip, precum şi urmele lăsate de vehicule
creează efecte necontrolate şi nedorite asupra calităţii
terenurilor agricole (băltiri, cu întreg cortegiul de efecte
negative ale acestora: dezvoltarea vegetaţiei hidrofile, distrugerea
humusului şi îmbogăţiri locale în săruri aduse de apă din
zonele învecinate, etc.).
În ceea ce priveşte canalele, cele mai multe se
află pe câmpurile de la sud de Aranca (145,5 km lungime totală,
inclusiv canalele secundare de drenaj). În sectorul vestic şi
nord-vestic, lungimea totală a acestora este mai mică (105 km
împreună cu cele situate pe raza localităţilor Cherestur şi
Cheglevici).
4.Clima
Clima Câmpiei Aranca este temperat – continentală, cu influenţe
vest-europene şi submediteraneene. Primele se resimt prin
predominarea curenţilor de aer vestic şi nord vestic şi reducerea
contrastului climatic dintre iarnă şi vară, iar influenţele
submediteraneene, determinate de curenţii de aer sud-vestici dinspre
Marea Adriatică, determină o „îmblânzire” a rigorilor iernii.
Temperatura medie anuală la
cea mai apropiată staţie meteorologică (Sânnicolau Mare) este de
10,8° C, cantitatea medie de precipitaţii este relativ redusă
(544,3 mm), iar numărul de zile ploioase este redus în cursul
anului (sub 110 zile). Aceste valori probează caracterul arid, de
stepă, al climatului din această zonă.
Graficul variaţiilor de temperatură în cursul
anului indică o medie multianuală de –1,7° C pentru luna
ianuarie şi 21,7° C pentru iulie De la
această medie, există abateri: - 6,4°
C în februarie 2003 şi +24,6° C în
august 2003 (Fig.1).
Îngheţul continuu al solului se înregistrează numai în
intervalul 25 decembrie – 25 ianuarie, ceea ce dă culturilor de
cereale un avans în dezvoltare de circa trei săptămâni, faţă de
Dobrogea sau Câmpia Română.
Primăverile, deşi sunt mai timpurii decât în alte regiuni ale
ţării, sunt „capricioase”, fiind semnalate, adeseori, invazii
de aer rece dinspre nord-est în a doua jumătate a lunii martie sau
în aprilie. Aceste scurte perioade de îngheţ produc pagube mai
ales pomilor fructiferi şi întârzieri în efectuarea lucrărilor
în cultura porumbului şi a legumelor (Ianoş şi colaboratorii, 1997).
Verile, deşi au medii termice moderate,
au perioade când creşte frecvenţa zilelor cu temperaturi mai mari
de 32° C la amiază – periclitând calitatea recoltelor de toamnă.
Acest lucru este accentuat, în partea de vest şi sud-vest a
hotarului localităţii,de natură argiloasă a solului, care se
strânge şi formează crăpături largi.
Tomna este mai lungă şi prezintă
perioade când mediile zilnice depăşesc 20° C, favorizând
executarea în bune condiţii a lucrărilor agricole specifice
sezonului (arat, recoltat).
Regimul precipitaţilor
în timpul anului prezintă oscilaţi importante în cursul anului.
În medie, numărul de zile cu precipitaţii este de sub 110, iar
cele mai multe se produc în lunile mai-iunie şi
noiembrie-decembrie. Cel mai scurt aste intervalul ianuarie-martie,
relativ prin cantităţile foarte reduse de zăpadă.
Regimul vânturilor
în colţul nord-vestic al Banatului se caracterizează prin pondere
ridicată a vânturilor din nord-est (12 %) şi sud-est (18,4 %).
Primele au înclinaţii mai ales în timpul verii (care, astfel,
devin mai „blânde” sub aspect termic). Vânturile de sud-est
bat, de regulă, în timpul iernii.
Un fenomen climatic deosebit
îl reprezintă iversiunile termice din timpul iernii, cu formarea
aşa numitelor „lacuri de frig”. Acestea se produc din cauza
nivelului coborât şi formei de covată al câmpiei, fapt ce
favorizează stagnarea aerului rece (şi greu). Din acest motiv,
media temperaturilor de iarnă este mai coborâtă aici (- 1,7º C)
faţă de alte zone învecinate (Arad, - 1,1º C sau Jimbolia , -
1,5º C).
5.Apele
1. Apele subterane
Apele subterane se împart în două
categorii: ape freatice şi ape subterane.
1.1 Apele freatice, alimentate direct prin infiltrarea apei
de la suprafaţa solului (provenită
la rândul ei din precipitaţii, topirea zăpezilor infiltrări din
râuri şi canale) sunt situate la adâncimi reduse: 0,5 – 3 m.
Dată fiind suprafaţa aproape orizontală a câmpiei scurgerea lor
este lentă sau chiar pot fi stagnante. Din această cauză, atunci
când nivelul acestora este ridicat, circulaţia lor este foarte
anevoioasă şi înceată. Consecinţele
sunt cunoscute locuitorilor, prin impactul lor negativ: salinizarea
solurilor, igrasia la clădiri, urcarea apei în pivniţele
caselor, etc.
Aceste ape nu sunt bune pentru folosinţa casnică, din cauza
conţinutului ridicat de săruri şi substanţe organice din sol,
infestării cu dejecţii animale şi îngrăşăminte chimice, etc.
Duritatea apei din acest orizont este mare (25 – 35 grade
hidrometrice, faţa de 15 grade hidrometrice cât au apele freatice
la Teremia Mare), iar gustul lor, de obicei, este amar. Principalele
săruri conţinute sunt clorura şi carbonatul de sodiu, la care se
adaugă compuşi ai calciului şi magneziului.
1.2. Apele de adâncime au caracter ascensional şi
cuprind mai multe orizonturi situate la adâncimi de 40 – 200
m. Direcţia lor de curgere este aproximativ pe direcţia est –
vest. În partea nordică şi nord estică, direcţia de drenaj este
nord – sud, potrivit înclinării stratelor care le înmagazinează
(pietrişuri, nisipuri, prafuri şi loessuri nisipoase, etc.). Atât
acoperişul, cât şi patul stratelor acvifere sunt constituite din
argilă (rocă impermeabilă).
Apele de adâncime constituie singura sursă de apă potabilă pentru
locuitorii satului Dudeştii Vechi. Din punct de vedere al
compoziţiei chimice, acestea se încadrează în categoria apelor
dulci, bicarbonatate. Dintre sărurile conţinute menţionăm
carbonatul de calciu, carbonatul de magneziu, sulfura de fier,
clorura de fier, etc.
1.3. O altă categorie a apelor subterane întâlnită pe
teritoriul localităţii o constituie apele termale. Ele au
fost puse în evidenţă, prin foraje, la Beba Veche (la 2760 m şi
2123 m adâncime), Cherestur (2029 m adâncime), Sânnicolau Mare (la
2000 m adâncime) şi la Teremia Mare.
Prezenţa lor este legată, pe de o parte, de grosimea scăzută a
scoarţei terestre în acest areal, iar pe de altă parte, de
existenţa unui sistem de fracturi şi falii.
Temperatura acestor ape termale este de 90º C la Cherestur, 54º C
la Sânnicolau Mare, 51º C la Beba Veche, iar debitul lor variază
între 208 m3/24 ore la Beba Veche, 916 m3/24
ore la Sânnicolau Mare şi 1728 m3/24 ore la Cherestur.
2. Apele de suprafaţă sunt reprezentate de râul Aranca şi
de canale.
Râul Aranca izvorăşte din Câmpia Vingăi, aproape de
albia Mureşului, între localităţile Felnac la est şi Sânpetru
German la vest. Pe teritoriul ţării noastre străbate o distanţă
de 108 km, drenând o suprafaţă de 1016 km2. Panta
albiei este însă foarte mică, aproape de orizontală – drept
pentru care cursul râului este foarte sinuos, cu multe meandre,
despletiri şi braţe părăsite.
Cursul Arancăi a fost racordat la un sistem de canale
construit în scop de desecare şi eliminare a excesului de apă de
la suprafaţa solului. Pe teritoriul satului Dudeştii Vechi cel mai
important este canalul Aranca – Mureş, cu o lungime de 17,5 km şi
lăţime de 31,28 m. Malurile acesteia au fost indiguite pe o lungime
de 10 km. Alte canale situare în apropierea satului sunt: Canalul
Cociohat, situat la vest (lungime 20 km, laţime 18 m), Canalul
Mureşan şi Canalul Ţiganca.
Debitul natural al Arancăi oscilează în jurul valorii de 2 m3/s.
Prin priza de apă de la Periam se asigură un debit de 3 m3/s
prin pompare, din Mureş.
Geneza acestui râu este legată de modificările de curs ale
Mureşului în ultimii 10.000 ani. Albia actuală a Arancăi
reprezintă, de fapt un curs vechi, părăsit al acestuia.
6.Vegetaţia
Vegetaţia de pe teritoriul comunei Dudeştii-Vechi se
încadrează,în cea mai mare parte,în zona de silvostepă (pajişti
naturale,cu porţiuni restrânse de pădure, arbori izolaţi şi
tufişuri), deşi unii autorii o încadrează la zona de stepă (de
pildă, Atlasul Geografic General, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1974). În trecutul istoric, terenurile împădurite
ocupau suprafeţe mult mai mari, dar au fost defrişate, (cum s-a
întâmplat cu pădurea dintre Dudeştii Vechi şi Sânnicolau Mare).
În funcţie de caracteristicile acesteia ,determinate de mediul
de viaţă ( soluri, prezenţa cursurilor de apă, intervenţia
omului, prin arături, păşunat sau lucrări de ameliorare a
terenurilor, etc. ), vegetaţia de pe teritoriul localităţii
Dudeştii-Vechi se poate împărţii în mai multe categorii:
1.Vegetaţia lemnoasă Aceasta este reprezentată de
tufişuri şi arbori care s-au dezvoltat pe terenuri reproductive, în
lungul canalelor, a şanţurilor şi a căilor de comunicaţii
(drumuri, cale ferată) .Dintre speciile caracteristice amintim:
plopul, salcia, salcâmul, stejarul de câmpie, ulmul, alunul,
măceşul, porumbarul, liliacul sălbatic (aici adus de om), lemnul
câinesc, etc.
2.Vegetaţia ierboasă În lungul Arancăi se dezvoltă
pajişti de luncă,cu ierburi de talie mare cum sunt:
păiuş,golomăţ, coada vulpii, talpa gâştii, iarba creaţă,
urzica vie, coada calului, rostopasca, sânziene, sunătoare,
busuioc, etc. La acestea se adaugă viţa sălbatică, curpenul,
murul, etc.
Pe câmpuri (interfluvii) s-a dezvoltat o vegetaţie ierboasă
adoptată la condiţii de secetă: iarba vântului, firuţă, lolium,
trifoi alb, colilie, ciulin, mătrăgună, scai vânăt, podbal,
coada vulpii, coada şoricelului, etc.
Pe sărături şi pe lăcoviştile sărăturate, creşte
muşeţelul, sărăţica, patlagina, pelinul, pirul, menta de
sărătură, etc.
Vegetaţia din arealele mlăştinoase este reprezentată prin:
buzduganul apelor, costreiul de apă, rogoz, pipirig, piciorul
cocoşului, etc.
Pe canale se dezvoltă o floră specifică, reprezentată
prin: nuferi, trestie, papură, săgeata apei, lâna broaştei,
mătasea broaştei, broscariţă, salcie, răchită, etc.
În câmpurile cultivate apar o varietate de buruieni, cum
sunt: pirul, troscoţelul, costreiul, ştirul, neghina, pălămida,
trifoiul alb, macul roşu, albăstriţa, osul iepurelui, brusturele,
bozul, etc.
7. Fauna
Repartiţia geografică şi componenţa specifică a faunei Câmpiei
Arancăi se află în legătură directă cu factorii de mediu care
asigură animalelor condiţiile de viaţă (hrană, adăpost), precum
şi cu intensitatea cu care omul a intervenit prin vânătoare,
distrugerea habitatului, măsuri de eliminare a unor specii
considerate dăunătoare (şoarecii de câmp, ciorile, păsările
prădătoare, etc.).
1. Fauna terestră prezintă
elemente specifice Europei
Centrale (lupul, vulpea, mistreţul, etc.), dar şi elemente
specifice stepei (popândăul, cârtiţa, căţelul pământului,
etc.).
Mamiferele
sunt reprezentate prin rozătoare
(popândău, hârciog, căţelul pământului, şoarecele de câmp,
şoarecele comun, iepurele), ierbivore (căprior), carnivore (lupul,
dihorul, nevăstuica) omnivore (vulpea, mistreţul). Vulpea are un
comportament alimentar diferenţiat în funcţie de sezon (în
anumite perioade ale anului se comportă ca animal prădător).
Păsările
sunt reprezentate prin: prepeliţă,
potârniche, graur, fazan, cioara de semănătură, corbul, dropia
(rară), spârcaci, cârstei de câmp, ciocârlia de stol, cuc, etc.
Dintre păsările prădătoare amintim: eretele, şorecarul mare,
bufniţa.
Reptilele sunt
reprezentate prin: guşter, şopârla comună, şopârla de nisip,
şarpele de casă, broasca ţestoasă de uscat, broasca ţestoasă de
apă.
Amfibienii sunt
prezenţi atât prin specii terestre: broasca râioasă verde,
broasca săpătoare.
Insectele sunt
numeroase ca număr şi diversitate de specii. Dintre acestea cele
mai comune sunt: lăcusta, călugăriţa, greierele, scarabeul,
gândacul ghebos, şofrănelul, fluturele amiral, fluturele de sidef,
etc.
2. În lunca Arancăi
şi – au găsit adăpost printre răchitişuri şi trestii o seamă
de specii din fauna de câmp (prezentată mai sus), dar şi o mare
varietate de alte păsări care trăiesc pe baza abundenţei de
insecte şi de larve ale acestora (care trăiesc în apă sau pe
lângă apă). Dintre acestea menţionăm: albinărelul, lăstunul de
mal, codobatura. În zăvoaiele de pe malul apei trăiesc: mierla de
apă, privighetoarea, dumbrăveanca, piţigooiul pungaş, etc.
3. În bălţi şi pe canalele cu apă
liniştită se întâlnesc: vidra
(foarte rar), raţa mică, raţa mare, gâsca sălbatică,
găinuşa de baltă, egreta mică,
egreta albă, stârcul cenuşiu, etc.
4. Fauna acvatică se
împarte în două mari categorii: fauna din râuri şi canale cu apă
curgătoare şi fauna din apele stagnante stătătoare (bălţi,
unele canale).
Fauna din râuri şi canalele cu apă
curgătoare corespunde
în ca mai mare parte zonei bibanului. Aceasta este caracterizată
prin: viteza mică a curentului, apă liniştită şi tulbure, mari
variaţii de temperatură şi nivel în cursul anului (iarna apele
îngheaţă, iar vara pot seca).
Dintre speciile caracteristice menţionăm:
babuşca, bibanul, ghiborţul, ştiuca, obleţul, bibanul – soare,
somnul pitic, carasul, crapul, roşioara, etc. Dintre raci, amintim
Astacus astacus.
Mâlurile de fund şi mâlurile nisipoase
constituie mediu de viaţă propice
pentru specii de viermi şi moluşte: Polymitarcis
vigo, Gonphus, Unio carassus, Unio pictorum, Pseudonatna complanata.
Bălţile temporare constituie un mediu prielnic, fie pentru
reproducere (larve de insecte şi viermi, broaşte), fie pentru
pentru habitat (cazul unor viermi şi alte organisme inferioare cu
perioadă scurtă de viaţă).
Bălţile permanente şi semipermanente
din terenurile de luncă sunt
alimentate periodic prin revărsarea râului. Ele adăpostesc specii
care le întălnim şi în apa Arancăi.
8. Solurile si calitatea terenurilor agricole
Terenul agricol al comunei Dudeştii-Vechi se constituie din
urmatoarele categorii de folosinţă: arabil (93,6%), păşuni
(7,6%), fâneţe (92%), livezi (0,08%) şi neproductiv (0,52%).
În cea ce priveşte soluri care se intâlnesc pe teritoriul
Dudeştii-Vechi , urmatoarea clasificare acopera cea mai mare parte a
tipurilor de sol:
1.Clasa
cernisoluri
1.1. Tipul cermoziom
Cermoziomurile sunt soluri care se recunosc uşor
în teren prin culoarea intunecată, aproape neagră, a orizontului
superficial. Dintre caracteristicile fizice si agrochimice ale
acestora, amintim: conţinutul mare de humus (3 – 4%), reacţie
moderat alcalină la suprafaţă, conţinutul mare în nutrienţi
(fosfor, azot, potasiu), compactitate
(tărie) slabă, porozitate
moderată. Aceste soluri ocupă suprafeţe compacte în partea de est
şi nord est a teritoriului localitaţii.
Condiţiile locale au favorizat dezvoltarea unor
procese cum sunt sărăturarea
şi gleizarea.
Ultimul este determinat de urcarea nivelului apei freatice, cu efect
negativ asupra fertilitaţii acestora.
Favorabilitatea acestor soluri pentru folosinţa
„arabil”
variază în funcţie de plantele cultivate şi în funcţie de
intensitatea proceselor mai sus menţionate. De pildă, pentru trifoi
şi cartof, cernoziomurile afectate de urcarea nivelului freatic se
incadrează în clasa a III-a, iar pentru porumb si legume, în clasa
a II-a (Ianoş şi colaboratorii, 1997).
Prezenţa sărurilor are efect negativ asupra culturilor de porumb
(clasa a VI – a), cartof si trifoi (clasa a VII – a). Pentru
grâu, orz şi sfeclă, acest sol se încadrează în categoria a IV
– a.
2. Hidrisolurile sau lăcoviştile
Acestea sunt condiţionate de nivelul ridicat al
apei freatice care provoacă înmlăştiniri. Au proprietăţi
chimice apropiate de cermoziomuri, dar sunt mult mai compacte (în
stare uscată au rezistenţă mare la arat), au porozitate redusă şi
favorizează băltirea
apei la suprafaţă. În afară de acestea folosirea lor în scop
agricol este împiedicată şi de prezenţa, în diferite proporţii,
a sărurilor. Acestea din urmă provin prin depunere din apa
freatica.
3. Clasa salsodisoluri (soloneţuri
, sărături)
Aceste soluri sunt uşor de recunoscut în natură, prin faptul
că, fiind îmbogăţite în săruri, sunt acorite cu vegetaţie
săracă, compusă din muşeţel, pir şi sărăţică.
Originea sărurilor conşinute o găsim în depunerile repetate ale
carbonatului şi a clorurii de sodiu din apa freatică. Aceasta, în
perioadele de uscăciune urcă, prin porii capilari ai solului până
aprope de suprafaţă unde se evaporă instantaneu şi lasă în urma
ei încărcătura de săruri avute în soluţie.
De obicei sărăturile sunt compacte, lutoase şi dau rezultate
slabe, dacă sunt cultivate cu porumb, trifoi sau cartof. Producţii
mai bune dau la soia şi floarea soarelui. Din fericire, ponderea lor
este redusă în cadrul localităţii. Ele apar izolat, pe suprafeţe
mici, intercalate cu alte tipuri de soluri.
4 Clasa pelisoluri
4.1. Tipul vertosol
Aceste soluri se intâlnesc în vestul şi sud – vestul
localităţii, înspre Cheglevici şi Valcani.
Se recunosc în teren, prin faptul că sunt
constituite din argilă gonflantă,
care crapă la secetă şi se umflă în condiţii de umiditate
excesivă. Pentru a fi prelucrate agricol, trebuie urmărită atent
perioada de optim al umidităţii, întrucat în stare uscată sunt
extrem de dure
iar în stare umedă sunt cleioase şi provoacă împotmolirea
utilajelor (tractoare, pluguri, combine de recoltat, etc.) Datorită
cantitaţii mari de humus, azot şi fosfor pe care o conţin, aceste
soluri sunt bune pentru cultura grâului, însa proprietăţile lor
fizice le fac improprii pentru cartof şi rădăcinoase.
5. Clasa protisoluri
Aceste sunt soluri subţiri, slab dezvoltate, care apar, fie în
zonele inundabile din lunci aluviosoluri), pe mâlurile şi
nisipurile aduse de râu, fie pe grămezile de pământ şi gunoi de
la marginea localităţii, precum şi pe diguri (entiantrosoluri sau
soluri transformate de om). Fertilitatea lor este redusă din cauza
stadiului incipient de dezvoltare (nu au avut timp să înmagazineze
substanţe nutritive).
Principalii factori care limitează folosirea agricolă a solurilor
pe teritoriul localităţii Dudeştii-Vechi sunt: salinizarea
(sărăturarea), compactitatea (pe solurile grele, argiloase),
excesul de apă la suprafaţă (băltiri) şi excesul de apă din
adâncime (determinat de urcarea nivelului apei freatice). Uneori,
apa care se infiltrază de la suprafaţă se uneşte cu apa din
orizontul freatic. În acest caz, ţinând cont de panta extrem de
redusă a câmpiei, singura posibilitate de eliminare a excesului de
apă este, evaporarea (pe cale naturală) sau săparea unor rigole de
scurgere.
Printre lucrările
ameliorative şi de imbunătăţiri funciare care se impun,
menţionăm: amendări cu gips şi calcar, aplicarea de îngrăşăminte
naturale (masă verde sau gunoi de grajd) pe terenurile degradate
prin eroziune şi destructurare (mărunţire, siltizare), drenarea
excesului de apă prin canale, spălarea sărurilor, ţinerea sub
control a nivelului freatic, etc.
Calitatea terenurilor agricole din Dudeştii
Vechi a avut mult de suferit în
ultimele decenii din cauza defrişării aproape totale a tufişurilor
şi a zăvoaielor de pe lângă canale şi cursuri de apă, aplicarea
neraţională a îngrăşămintelor şi substanţelor chimice (a
determinat distrugerea microorganismelor din sol, care contribuiau la
transformarea materiei organice în humus), poluarea cu diverse
substanţe, aplicarea unei agrotehnici neadecvate (arături „ pe
moale”,
irigarea sub presiune care determină
distrugerea, prin fărâmiţare, a structurii solului), etc.
BIBLIOGRAFIE:
1. Andron, Gheorghe, 1991, Contribuţii la cunoaşterea florei şi
vegetaţiei din împrejurimile oraşului Sânnicolau Mare, Lucrare
ştiinţifico – metodică pentru obţinerea gradului didactic I,
coordonator Conf. Univ. Dr. Aurel Faur, Universitatea de Vest
Timişoara
2. Ardelean, Victor, Zăvoianu, Ion, 1979, Judeţul Timiş,
Editura Academiei Republicii Socialiste România
3. Galu, Adina, 2003, Câmpia Aranca – caracterizare fizico –
geografică, Lucrare de licenţă, coordonator Prof. Univ. Dr.
Petru Urdea, Universitatea de Vest Timişoara
4. Ianoş, Gh., Puşcă, I, Goian, M., 1995, Solurile Banatului,
Ed. Mirton, Timişoara, vol.I
5. Ianoş, Gh., Puşcă, I, Goian, M., 1997, Solurile Banatului,
Ed. Mirton, Timişoara, vol.II
7. Munteanu, Rodica, 2001, Geografia fzică a României, Ed.
Mirton, Tuimişoara
8. Mutihac, V. Ionesi, V. , 1974, Geologia României, Ed.
Tehnică, Bucureşti
9. Pişota, M., Buta, I., 1975, Hidrologie generală, Ed.
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti
10. Posea, Grigore, 2000, Câmpia de
Vest a României, Editura Fundaţiei „România
de mâine”
11. Prodan, I, Buia, I., 1966, Flora mică ilustrată a
României, Ed. Agro – Silvică, Bucureşti
12. Săndulescu, Mircea, 1980, Geotectonica României, Ed.
Tehnică, Bucureşti
13. Simuţ, D., Pintea, F, 1986, Potenţialul geotermic al
judeţului Timiş, în Studii şi cercetări de geografie,
geofizică şi geologie, seria geofizică.
14. Ţărău, Dumitru, 2000, Panoptic
al comunelor bănăţene din perspectivă pedologică, Ed. Marineasa,
Timişoara
15. Ujvari, I. 1972, Geografia apelor României, Ed.
Ştiinţifică, Bucureşti
16. Ungureanu, A. 1976, Condiţii de înmagazinare a apelor
freatice în Câmpia Torontalului, în “Geografia Banatului –
material pentru cursurile de geografie
17. Vert, Constantin, 2000, Tipuri de peisaje rurale în Banat,
Ed. Mirton, Timişoara
18. XXX,1983 – 1992, Geografia României, vol I – IV,
Editura Academiei Române, Bucureşti
19. XXX , 1980, Ghid micromonografic al localităţilor judeţului
Timiş, Ed. Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti
20. XXX, 2004, ENCARTA, enciclopedie
Abonați-vă la:
Postări (Atom)