marți, 2 mai 2017

"Unde se - ntâlnește vânt cu vânt"

O dramă profundă. O carte pe care nu poți să o lași din mână. Totul a început de la o poveste de iubire neîmplinita. Este una din puținele cărți care te fac să îți rezemi obrazul în degete și să cauți a potrivi, cumva, lucrurile. Însa ... viața personajelor este atât de complicată, că nici trecerea lor în neființă nu rezolvă intriga cărții. Oamenii se topesc ca o lumânare așezată în calea unui vânt turbat ce răzbește prin freastra deschisă. În jurul ei zac, împrăștiate picături de ceară de forma lacrimilor, pe care Emily le-a adunat și le-a retopit în tiparul acestui roman uluitor.