Interviu Cenăzeanul 5 / 2017
"S-au dus vremurile cand cei mai buni elevi deveneau dascali"
- Stimate
domnule profesor Iancu Berceanu, sunteți, iată, de câtva vreme, profesor la
Școala Gimnazială din Cenad. Dar cine este omul care se află dincolo de funcția
dvs. didactică din satul de pe malul Mureșului? (locul de naștere, studii etc.
etc.)
- Răspuns: M-am născut la Oravița, în urmă cu 36 de
ani. Studiile mi le-am început la Liceul Teoretic ”General Dragalina” , pe care
l-am reprezentat la Olimpiada de geografie, faza națională, în 1998. Apoi am
urmat cursurile Facultății de geografie, la UVT. Am obținut licența în
geografie în 2004, iar, apoi, masteratul, în 2006.
- Când sunt
mici, copiii sunt întrebați ce anume vor să se facă atunci când vor fi mari.
Desigur, în această fază, dorințele lor coincid cu cele ale părinților. Nu am
vrut să vă întreb ce ați vrut să fiți când veți fi mare, ci vă invit să analizăm
mecanismele care decid cu adevărat prima sau primele profesii ale unui individ.
Care sunt acestea și cum acționează asupra unui tânăr?
- Răspuns: Când am avut vreo 10 – 12 anișori îmi
doream să mă fac marinar. Pe atunci citeam cu nesaț cărțile lui Jules Verne.
Mai târziu, când am ajuns licean, am descoperit geologia. De la biblioteca
orășenească, de la un prieten inginer geolog și de la vecinii mei (o familie de
ingineri geologi) am citit tot ce am prins. Am studiat singur pietrele,
scotocind cu ciocanul prin dealurile din jurul Oraviței. Atunci m-am văzut
geolog, descoperind noi bogății și dând o nouă tinerețe bătrânului oraș natal. Îmi
doream să fac ceva pentru orașul meu. Patriotismul local mi-a fost insuflat de
prietenii mei mai mari de la ”Clubul intelectualilor”, Clubul ”Speo Caraș”,
Cenaclul ”Mihai Novac”. Îi vedeam scriind și lansând cărți, susținând prelegeri
publice, dezvelind statui, organizând vernisaje, tabere de literatură și artă,
etc. Mie îmi plăceau științele pământului. După ce am participat la Olimpiada
națională în clasa a X-a, m-am cufundat într-un maldăr de volume de geografie
și geologie și m-am apucat să fac și eu ce făceau ei. Am început prin a explora
zona din jurul orașului cu un ciocan și o lupă. Mi-am umplut camera de bolovani
și de cărți. La facultate am ajuns repede o figură notorie, pentru cunoștințele
mele de geologie – având în vedere faptul că geografii se îndrăgostesc mai greu
de o știință ancorată adânc în fizică și chimie. În învățămând am intrat ”din
prima”. Am optat pentru singurul post disponibil în Județul Timiș: liceul din
Dudeștii Vechi. Aveam nevoie de un loc de muncă care să-mi permită să merg la
cursuri la masterat și, mai ales, să am timp să studiez. Nu aveam intenția să
fac din profesorat o carieră. Voiam să fac masteratul și apoi să merg la
doctorat. Însă … în acei ani nu am avut mijloacele materiale necesare să merg
la doctorat. Așa că m-am obișnuit cu ideea că sunt și voi rămâne profesor. În
consecință, am aprofundat didactica, mi-am luat toate gradele și am căutat
să-mi perfecționez strategia de lucru la clasă. Gradul I mi l-am susținut cu o
lucrare de didactică, nu de geografie. Am studiat și am experimentat strategii
moderne în predarea geografiei. Am făcut și ceva inovații. Atașamentul pentru
locul în care trăiesc mi-a rămas bine înrădăcinat din anii când am crescut la
Oravița. Mi se pare natural să fac ceva pentru Cenad. Uitându-mă în urmă la
traseul urmat de mine la catedră, pot să spun: pofta vine mâncând.
- Haideți
să punem punctul pe „i“. Care sunt (au
devenit) în ziua de astăzi modelele pentru copiii și adolescenții?
- Răspuns: Răspuns sec și nu chiar surprinzător:
oamenii de succes. Iar copiii văd succesul în oamenii bogați, în sportivi și în
vedetele care se plimbă pe ecran. Când cresc un pic mai mari devin mai realiști
și constată că succesul îi așteaptă peste hotare, la volanul unui camion sau în
preajma unui neamț bătrân. Indiferent de vârstă, însă, rămâne o constantă:
banii. Modelele demne de urmat sunt oamenii care au bani.
- Experimentele
care s-au tot făcut și se fac în sistemul românesc de învățământ în ultimul
sfert de veac au dus până într-acolo că până și miniștri și prim-miniștri sunt
acuzați de plagiat. Adică de copiat cu nerușinare. De
notele mici pe care le iau cam prea multe cadre didactice în cursa pentru
titularizare ce să mai spunem? Ce e de făcut pentru a ieșidin această
fundătură?
- Răspuns: Aici pot să vă dau un evantai de
răspunsuri … În primul rând, notele sub 5 la examenul de titularizare reflectă
pregătirea sumară a candidatului. Cauzele acestei pregătiri sumare sunt
multiple: cursurile se fac de multe ori într-o manieră formalistă, studenții nu
sunt motivați să aprofundeze, iar examenul de titularizare nu aduce cu sine o
carieră tentantă: salariu modest, navetă, etc. Apoi, de ce să nu recunoaștem,
absolvenții mai bine pregătiți își doresc să rămână în Timișoara sau să plece
în străinătate (urmând calea unui câștig mai bun). Încă un factor este lipsa
concurenței: absolvenții de facultăți umaniste, care au urmat și cursurile
modulului pedagogic, sunt tot mai puțini, printre altele, și din cauza unui
număr destul de redus de studenți din zona noastră. Asta din cauză că în
ultimii 10 ani rata de promovabilitate la Bacalaureat a scăzut la jumătate față
de începutul anilor 2000, iar dintre ”bacalaureați” sunt mulți tineri care nu
au mijloacele materiale necesare pentru a urma o facultate. Dintre cei care
merg, totuși, la facultate, cei mai mulți se îndreaptă spre domeniul tehnic,
medical sau cel de afaceri. S-au dus vremurile cand cei mai buni elevi deveneau
dascăli.
- Abandon
școlar, lipsă de supraveghere părintească etc. etc. Iată că am ajuns la
Proiectul ROSE, despre care ați scris în numărul anterior al revistei noastre. Pot
aplica doar liceele sau și școlile gimnaziale?
- Răspuns: Proiectul ROSE este doar pentru licee. Eu
sper să se deschidă în curând o linie de finanțare și pentru ciclul gimnazial.
- Cer ar
însemna acesta din punct de vedere practic? Altfel spus, care pot fi
activitățile concrete?
- Răspuns: Practic proiectele ROSE au în vedere
creșterea nivelului de pregătire al absolvenților de liceu (țintind, pe termen
mediu – lung, spre o ameliorare a calității forței de muncă). Aceasta se face
prin activități de remediere a dificultățior de învățare (meditații), creșterea
motivației elevilor prin activități educative (inclusiv prin consiliere
psihologică), creșterea frecvenței elevilor la cursuri prin activități
atractive de genul colectivelor sportive și al excursiilor, dotarea cabinetelor
școlare cu mijloace moderne de învățare (aparatură de laborator, tehnică IT,
etc.), realizarea unor activități practice în genul atelierelor, cenaclurilor,
grupurilor de dezbatere, etc.
- Ce
înseamnă pentru dvs. a fi cadru didactic?
- Răspuns: Acum
înseamnă mult. În studenție nu mi-am dorit să mă fac dacăl, ci am vrut să fiu
cercetător. Am descoperit această meserie pas cu pas, în primii 5-6 ani de practică.
Îmi place să ajut oamenii din jurul meu și să fac ceva practic, cu rezultate
vizibile. Asta se întâmplă când intru în clasă și elevii nu știu decât puține
sau chiar nimic despre subiectul lecției, iar când se sună pentru pauză, văd că
rămân cu ceva din ce au făcut împreună cu mine.
- Am
constatat că vă implicați în diverse activități extraprofesionale. Ce vă
determină să o faceți, mai cu seamă că e vorba mai mult de muncă voluntară?
- Răspuns: Pur și simplu am învățat, de-a lungul
anilor, să fac mai multe lucruri. Am fost întotdeauna o fire explorativă,
curioasă. Ajung să fac în majoritatea cazurilor muncă voluntară pentru că pur
și simplu ceea ce fac eu nu se remunerează. De pildă, îmi place să scriu și
să-i învăț și pe alții să scrie. Îmi place să scriu proiecte culturale sau
educaționale, să organizez excursii, etc. Dar toate acestea nu se regăsesc în
statul de plată al ministerului.
- Cum
găsiți atmosfera și Școala Gimnazială din Cenad? Se pot face și alte activități
decât cele impuse în programa școlară?
- Răspuns: Îmi place Școala din Cenad. Cu elevii
comunic și empatizez bine. Printre colegii profesori mi-am făcut prieteni încă
din primele zile. Cât despre activitățile extracurriculare de care m-ați
întrebat … răspunsul e simplu: se pot face multe lucruri, numai să existe
voință și mijloacele necesare.
- Puțină
lume cunoaște faptul că, în afara catedrei, aveți preocupări în domeniul
cultural și istoric. Dezvăluiți câteva dintre acestea.
- Răspuns: În afara orelor de curs preocuparea
mea prinicipală, aș putea spune, este cititul. Am și scris câte ceva. Am
încercat ficțiunea, însă, literatura este, pentru mine, ca o haină bine croită,
dar, la care nu mi se potrivește culoarea. Nu sunt artist, însă îmi place
compania artiștilor, mai cu seamă scriitori. Acest gust l-am deprins din
adolescență, când mergeam la cenaclu. Istoria mi-a plăcut de când am început să
citesc, pe la vreo 6 anișori. Am publicat câteva studii de geografie istorică
în revistele ”Clio” și în ”Terra”. Am scrise mai multe lucrări – care necesită,
bineînțeles, retușuri – de geografie și geografie istorică a Banatului, mai cu
seamă despre orașele mici din județul nostru. Lucrarea mea de grad didactic
este rezultatul unor cercetări și experiențe mai vechi. De fapt am scris o
serie de lucrări mai mici, din care am tăiat și am remodelat o lucrare despre
strategiile moderne de predare a geografiei. Am scris și alte eseuri pe teme
pedagogice. Nu le-am publicat pe hârtie, ci le-am urcat pe blogul meu –www.iberceanu.blogspot.ro.
Acolo se vede și rezultatul unui joc pe care l-am început acum vreo doi ani:
când citesc o carte care îmi cade cu tronc, îi fac o recenzie și o postez
acolo. Îmi lipsește mult lumea literară și etosul cultural în care am crescut
la Oravița. Acum toată lumea e preocupată numai să facă bani și să dobândească
notorietate. Sunt puțini oameni cu care poți discuta despre cărți. Un tânăr cu
rădăcini tot în Oravița a făcut un grup pe facebook în care s-au adunat câteva
mii de oameni ca mine și acolo mai pot schimba impresii.
- Cum
ați descoperit revista „Cenăzeanul“?
- Răspuns: Demult, cred că acum vreo 10 ani,
un prieten mi-a dat un număr al revistei, apoi am aflat despre Asociația
”Concordia” și am citit unul din anuare. De ”Morisena” știu de pe site-ul
”Banaterra”.
- Ce
anume credeți că-i lipsește acestei publicații și cum s-ar putea îndrepta
lucrurile?
- Răspuns: Tuturor publicațiilor tipărite le
lipsesc cititorii. De vină nu este difuzarea, ci un complex de factori: timpul
care este, aparent, tot mai scurt, lipsa unei culturi a lecturii în ultimii 20
de ani (dublat și de subfinanțarea bibliotecilor și a lăcașelor de cultură), bombardamentul
informațional din media virtuală, aparenta suficință a televizorului.
- Sunteți
și coautor la monografia comunei Dudeștii Vechi. Acesta a fost motivul pentru
care ați acceptat să vă implicați nu doar la redactarea „Cenăzeanului“, ci și a
revistei „Morisena“?
- Răspuns: De fapt în spatele tuturor acestor
activități se află o cauză comună: sunt profesor și face parte din datoria mea
față de comunitate să ofer și altceva în afara orelor de curs: o carte, un
articol, un program cultural, o excursie cu elevii.
- Cenadul
se bucură deja de câteva lucrări de istorie. În opinia dvs., ce lipsește pentru a se „rotunji“ istoria
fostei Urbs Morisena?
- Răspuns: O carte dedicată învățământului
cenăzean. Aici a fost atestată cea mai veche școală de pe teritoriul României.
Din câte cunosc, la Cenad și-au desfășurat activitatea mai multe școli (sau aș
putea spune generații de școli), cu sisteme de educare diferite. Cred că istoria
învățământului reflectă foarte bine spiritul unei comunități.
- Cum
credeți că v-ați putea implica într-o asemenea activitate?
- Răspuns: Cercetând și scriind. Îmi doresc să
fac o serie de studii monografice pe această temă. Îmi va lua timp, dar am
sentimentul că merită.
- O ultimă
întrebare: în calitate de profesor, ce anume vă doriți cel mai mult?
- Răspuns: Îmi doresc ca din lecțiile mele elevii să
rămână cu cât mai multe lucruri folositoare.
A CONSEMNAT DUSAN BAISKI
Articol preluat din http://www.cenad.ro/cenazeanul/cenazeanul_5_2017.pdf
Articol preluat din http://www.cenad.ro/cenazeanul/cenazeanul_5_2017.pdf