Geografia este, in primul rand, o modalitate de a privi realitatea in
mod sintetic si de a te raporta la ea prin prisma relatiilor dintre
persoana umana si locul in care traieste. In scoala aceasta disciplina
contribuie la dezvoltarea unor abilitati specifice. Nu are nimic de-a
face cu stilul de a "invata" geografie bazat pe memorarea unitatilor de
relief, a fluviior si a capitalelor.
Rolul geografiei în formarea personalităţii elevului
prof.
Berceanu Iancu
Liceul
Teoretic ”Sfintii Kiril si Metodii” Dudestii Vechi, Judetul Timis
Etimologic
„persoană” derivă din cuvântul „persona”, care desemnează
masca pe care o purtau actorii în Grecia antică. Ulterior termenul
și-a lărgit orizontul semantic, definind chiar acorul din spatele
măștii sau rolul pe care îl juca. Societatea a fost privită de
filosofii acelui timp ca o scenă, în care fiecare individ uman își
atribuie unul sau mai multe roluri. La rândul lor, acestea sunt
definite prin aspectele funcționale pe care le dobândesc în cadrul
grupurilor.
Noțiunea
de „personalitate” acoperă o arie largă de semnificații.
Conținutul acestui concept a suferit multiple nuanțări de-a lungul
timpului, pe de o parte ca urmare firească a unui proces evolutiv,
iar pe de altă parte din cauză că acesta a fost obiect de studiu
pentru mai multe discipline socio-umane: psihologie, filosofie,
socioogie, economie, politologie, antropologie, teologie, pedagogie,
etc.
Ca
psiholog, Mihai Golu (2005) pune accent pe caracterul complex al
aconceptului de personalitate și îl leagă de alți doi termeni
complementari: individ și persoană.
Individul
este „acea totalitate a elementelor și însușirilor fizice,
biochimice, biologice și psihologice – înnăscute sau dobândite
– care se integrează într-un sistem pe baza mecanismului
adaptării la mediu”1.
Persoana
o definește M. Golu (1972, 2005) ca „manifestare actuală a omului
într-o situație socială dată, manifestare care se asociază unui
anumit rol”2.
De notat este caracterul unitar al persoanei, în definiția dată
de M. Golu. Adept al viziuni triontice a peroanei umane, antropologul
S.D. Ogodescu (1978) definește peroana ca un concept sintetic și
dinamic. Aceasta este chintesența trinomului „eu – tu – el”.
În această accepțiune, persoana reprezintă „nivelul suprem de
sinteză a existenței psihice, la care se ajunge atunci când
străbatem în chip ascendent istoria și legea de organizare a
ființei omenești, definită exhaustiv, în tot ce are mai
caracteristic”.3
Pesonalitatea,
definită de M. Golu ca „sistem generic supraordonat a
componentelor bioconstituționale, psihice și socio – culturale.”4
Cele
trei concepte – individ, persoană și personalitate – sunt
complemetare în virtutea atributelor individualiste ale omului, ca
experiență unică și nerepetabilă, dar dotat cu capatitatea de a
se adapta continuu și de a evolua în funcție de factorii de mediu
și socio – culturali care îi jalonează existența pe parcursul
vieții.
Structura
personalității este complexă. Gruparea părților sale
constitutive – temperament, caracter și aptitudini – pune în
lumină caracterul interdependent al acestora. „Modul de îmbinare
a funcțiilor psihice, a calităților și defectelor conferă
unicitate personalității umane.”5–
subliniază psihologul român Septimiu Chelcea. De asemenea în
lucrarea citată autorul pune accent pe caracterul ierarhic al
structurii personalității. Așadar, cei trei piloni ai
personalității omului coexistă în mod integrat, la bază fiind
temperamentul (în mare parte determinat biologic), pe care se
construiește, apoi, caracterul (în funcție de mediul de viață al
individului) și apoi aptitudinile (dobândite ca răspuns la
exigențele de ordin intern sau extern ale omului).
Din
punct de vedere psihopedagogic, trinomul individ – persoană –
personalitate constituie fundamentul pe care se dor grefa rezultatele
acțiunilor educative. Sistemul curricular, multicomponent, vizează
prin disciplinele aplicate în cadrul procesului de învățământ
dezvoltarea și modelarea educabilului conform finalităților
educaționale.
Geografia,
componentă a ariei curriculare „Om și societate” își aduce
aportul la formarea
de abilități și deprinderi
prin specificul conținuturilor și caracterul activităților
intelectuale pe care le aplică6.
La
baza acestora stau următoarele principii7:
1.
Principiul
repartiției spațiale,
fundamental în sistemul epistemologic al geografiei, are ca punct de
plecare faptul că orice obiect, fenomen sau proces geografic are o
localizare și o extindere teritorială. Spațiul exprimă
raporturile dintre componentele mediului geografic și modul lor de
interacțiune. Poziția în teritoriu se poate stabili matematic
(după sistemul de coordonate cartografice) sau în funcție de
localizarea altor obiecte. Taxonomia teritorială presuupne raporturi
ierarhice și funcționale. Putem ilustra această aserțiune prin
localizarea unui oraș. Aceasta se poate exprima astfel:
-
matematic, după latitudine și longitudine;
-
topologic, după raporturile de vecinătate cu alte elemente: unități
de relief, orașe, axe de transport, unități politice sau
administrative, etc.;
-
funcțional, după rolul pe care îl îndeplinește în cadrul unor
procese care definesc sistemul social – economic: navetismul,
circulația mărfurilor, accesul la căile de comunicație;
-
ierarhic, în funcție de rangul sau locul pe care îl ocupă în
sistemul de așezări local sau regional.
În
activitatea didactică curentă elevii pot realiza localizarea
geografică în mod analitic, după modelul prezentat mai sus. Astfel
se realizează o învățare activă, care apelează la mecanismele
cognitive și dezvoltă elevului abilități euristice.
De
asemenea, aplicarea acestui principiu se poate face și în contextul
aplicării unei strategii bazate pe rezolvarea de probleme, atunci
când elevului i se poate solicita să explice cauzal poziția
geografică a unui obiect, cum ar fi: „Explicați repartiția
geografică a lacurilor glaciare în România.”.
Dacă
privim aplicarea principiului repartiției spațiale în manieră
sistemică, elevul poate localiza un obiect în raport cu sistemul
sau subsistemul teritorial în care este integrat. De pildă, poate
să localizeze ierarhic orașul Timișoara în Depresiunea Panonică
– Câmpia de Vest a României – Câmpia Banatului.
2.
Principiul
repartiției în timp pornește
de la existența unui proces evolutiv susceptibil oricărui obiect
sau fenomen geografic. Studiul geografic oferă, astfel,
posibilitatea dezvoltării la elevi a abilității de a urmări
succdesiunea cronologică a fenomenelor din lumea înconjurătoare și
de a realiza prognoze. Aceasta ajută la dezvoltarea spiritului
intuitiv, a imaginației și creativității.
Inserarea
unui condițional – optativ în formularea sarcinilor de lucru la
ora de geografie oferă elevului posibilitatea de a exploata în mod
creativ cunoștințele dobândite. De asemenea, răspunsul oferă
profesorului un feedback referitor la capacitatea educabilului de a
realiza o viziune proiectivă a realității. În activitatea curentă
în cadrul lecției de geografie se pot insera elemente de analiză
la scară cronologică, atât în trecut cât și în viitor. De
exemplu, în cadrul lecției privind dinamica populației României,
la clasa a VIII-a se poate analiza bilanțul natural în tecut,
raportându-l la situația prezentă, dar se poate analiza, în
cadrul unei discuții, care ar fi cosecințele continuării în
viitor a trendului actual.
3.
Principiul cauzalității
, respondent la întrebarea „De ce? ”, determină realizarea de
conexiuni explicativ – funcționale între obiecte și fenomene.
Cele mai relevante situații de învățare se regăsesc în
explicarea relațiilor dinamice dintre componentele mediului
geografic: formarea și evoluția unei delte, geneza tipurilor de
relief, dinamica spațială a unei localități, etc.
Edificatoare
în acest context este analiza asupra evoluței spațiale a Deltei
Dunării în ultimul mileniu. Abordând o strategie modernă
euristică, elevii vor descoperi influența extinderii spațiului
agricol și perfecționarea agrotehnicii în Europa Centrală asupra
creșterii erozivității reliefului. Mai departe profesorul
dirijează discuția prin întrebări succesive, pentru a ajunge,
gradual, la creșterea volumului de aluviuni în Dunăre.
4.
Principiul structuralismului are
în vedere faptul că orice element geografic (oraș, unitate de
relief, regiunem, etc.) are o anumită organizare internă, în care
componentele sunt aranjate distinct, conform unei morfologii și
morfometrii specifice.
Abordarea
sistemică a învelișului geografic relevă o structuraăde tip
holon. Fiecare sistem este subsitem și suprasistem pentru alte
sisteme.
Exercițiile
și problemele aplicative axate pe acest principiu dezvoltă elevilor
abilitatea de a integra în mod ierarhic și holistic elementele
realității imediate. Un exemplu edificator pentru aplicarea acestui
principiu este, la clasa a IX-a, lecția privind tipurile și
unitățile de relief. În acel context se poate fixa deprinderea
elevilor de a privi în mod holistic și structuralist realitatea.
5.
Principiul integrării funcționale spune
că orice obiect, fenomen sau proces geografic trebuie să fie
raportat la întregul din care face parte. Așadar funcțiile
parților componente sunt subordonate și convergente cu funcțiile
ansamblului.
Un
exemplu edificator în aceasă ordine de idei este analiza funcțiilor
unei așezări umane. Se poate folosi metoda studiului de caz. De
pildă, dacă se ia ca exemplu localitatea natală și aceasta este o
localitate – dormitor(cazul majorității așezărilor rurale și
a orașelor mici din aria periurbană a Timișoarei sau a oricărui
alt centru regional), elevii vor descoperi, pe lângă funcția
rezidențială, alte funcții subordonate: comercială (pentru a
asigura produsele de consum ale populației), culturală,
educațională (inerente oricărei comune sau oraș mic) și de
transporturi (pentru a asigura naveta în orașul învecinat). De
asemenea, agricultura va fi evidențiată ca funcție colaterală,
având în vedere numărul mic de persoane angajate în acestă
ramură.
Răspunzând
întrebării „cum?”, aplicarea acestui principiu dezvoltă
elevilor abilitatea de analiză și rezolvare în mod inductiv a
problemelor.
6.
Principiul diversității
, fundamental în practica cercetării geografice, presupune
diferențierea caracteristicilor structurale ale obiectelor
geografice (regiuni, unitați de relief, bazine hidrografice, orașe,
etc.), a modalităților diferite în care acestea se combină.
Aplicarea
acestui principiu presupune un demers didactic euristic – deductiv.
De exemplu, dacă se analizează țările din Peninsula Balcanică se
observă că, deși sunt diferite, au elemente comune: existența
minorității etnice a turcilor, precum și a comunităților
musulmane. Comparativ, se poate aduce în discuție Europa Centrală,
unde caracteristică este existența minorității etnice germane și
a comunităților creștine protestante.
În
aceeași ordine de idei, atunci când se face analiza regională a
țărilor, elevii pot sesiza repetarea unei anumite structuri:
relief, climă, hidrografie, înveliș biotic, etc. Elementul de
unicitate al fiecărei țări rezidă în modul în care acestea se
combină.
De
asemenea, caracterul
constituie o componentă de bază a personalității, alături de
aptitudini și de temperament.
Mihai
Golu definește caracterul ca „ansamblu închegat de atitudini,
care determină un mod relativ stabil de orientare și raportare a
omului la ceilalți semeniˮ8.
Acesta cuprinde:
-
concepția generală despre lume și viață;
-
sfera convingerilor morale;
-
conținutul și scopul activităților;
-
aspirațiile și idealurile.
Este
evidentă componenta axiologică a caracterului. Aceasta constituie
premisa care dă amplitudinea acțiunlor pe care le intreprinde
individul uman. În formarea sistemului de valori este implicată
întreaga pleiadă a factorilor educaționali. Dintre aceștia
familia, societatea și școala au un rol determinant. Dealtfel, dacă
considerăm clasa ca un microgrup social, subiacent altor
macrosisteme superioare în ordine ierarhică - școala, sistemul de
învățămănt național – este evident rolul pe care îl joacă
aceasta în modelarea caracterului elevilor.
În
ceea ce privește rolul geografiei ca disciplină de învățământ,
aceasta acționează asupra caracterului elevilor prin sistemul de
valori și atitudini pe care le promovează.
Programa
școlară aferentă claselor din ciclul gimnazial cuprinde următorul
sistem de valori și atitudini:9
- Atitudinea pozitivă faţă de educaţie, cunoaştere, societate, cultură, civilizaţie
- Interes pentru cunoaşterea României, a Europei şi a lumii contemporane
- Respectul pentru diversitatea naturală şi umană a lumii contemporane
- Conservarea şi ocrotirea mediului de viaţă din România, din Europa şi din lume
- Disponibilitatea pentru învăţarea permanentă
Este
evidentă dorința de a dezvolta elevilor, în primul rând,
interesul pentru cunoaștere și disponibilitatea pentru educație
permanentă. De asemenea un loc aparte ocupă respectul pentru
diversitate. În contextul unei lumi globalizate, în care granițele
statale devin permeabile, omul trebuie să fie pregătit oricând să
intre în contact cu reprezentanți ai unor culturi diferite, cu alt
sistem de valori sociale și morale. Respectul pentru diversitatea
naturală, integritatea și originalitatea peisajelor geografice,
respectul pentru biodiversitate constituie deziderate de primă
importanță care se înscriu în tendința globală spre dezvoltare
durabilă. În același context se plasează și valorizarea
permanentă a conservării și ocrotirii mediului natural. Încă din
clasa a V-a, în cadrul lecțiilor de geografie omul este prezentat,
deopotrivă, ca un factor de influență în mediul natural, în
special în biosferă, dar și ca un element constitutiv al
„învelișului
viuˮ și al mediului geografic. Acțiunile sale individuale sau în
grup au consecințe în integritatea și funcționarea ecosistemului.
Mai
departe programa pentru ciclul liceal10cuprinde
un set asemănător de repere axiologice pe care le promovează:
- Atitudinea pozitivă faţă de educaţie, cunoaştere, societate, cultură, civilizaţie;
- Curiozitatea pentru explorarea realităţii înconjurătoare;
- Curiozitatea pentru explorarea mediului geografic;
- Respectul pentru diversitatea naturală şi umană;
- Conservarea şi ocrotirea mediului de viaţă;
- Disponibilitatea pentru învăţarea permanentă, utilizând metode şi tehnici investigative.
Față
de programele pentru ciclul gimnazial, un element de noutate îl
constituie dorința de a forma abilități de lucru folosind tehnici
investigative. Integrarea acesei aserțiuni în categoria valorilor
și atitudinilor vine din necesitatea consolidării acestora pentru
tot parcusul vieții.
1
Golu, M., 2005, Bazele psihologiei generale, Editura
universitară, București, p. 645
2
Idem, p.645
3
Panfil, E., Ogodescu, S.D., 1976, Persoană și devenire,
Editura științifică și enciclopedică, București, p. 17
4
Golu, M., 2005, Bazele psihologiei generale, Editura
universitară, București, p. 646
5
Chelcea, S., 1994, Personalitate și societate în tranziție,
Societatea „Știință
și tehnică” S.A., București, p.11
6 Dulamă,
Maria, Eliza, 2008, Elemente
de didactică – teorie și practică,
Editura Clusium, Cluj-Napoca
7
Coteț, P., V., Nedelcu, E., 1976, Principii, metode și tehnici
de lucru în geografie, Editura Didactică și Pedagogică,
București.
8
Golu, M., 2005, Bazele psihologiei generale, Editura
universitară, București, p. 678
9
Ordin al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr.
3458 / 09.03.2004
10
Ordin al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr.
3458 / 09.03.2004 Ordin al ministrului educaţiei şi cercetării
nr. 4598 / 31.08.2004
Ordin al ministrului
educaţiei şi cercetării nr. 3252/ 13.02.2006
plictisitor
RăspundețiȘtergere