Steinbeck este un povestitor nemaipomenit. El reuseste sa faca ceea ce un mare critic roman, contemporan cu el, George Calinescu, spunea ca trebuie sa faca un scriitor: să retopească realitatea într-o formă nouă, creind, astfel, un nou univers. Sunt tentat să laud și mai mult talentul acestui prozator american, dacă mă gândesc că nu s-a lăsat dus de valul suprarealismului - la modă în perioada lui de debut - și a urmat o cale deschisă cu un secol înaintea lui de Charles Dickens. Scriitura lui dovedește, încă o dată, că lucrurile bune nu se prăfuiesc niciodată.
Cât despre cartea asta ... pot spune ca ”omul sfințește locul”. Topoinimul a fost dat, fără îndoială, de un alb venit aici prin secolul XVIII și care a făcut analogie cu tema biblică. Însă, parcurgând filele celor doisprezece povestiri, nu poți să nu fii marcat de fatalismul întâmplărilor evocate și de tragismul personajelor care s-au perindat în aceste locuri. Contrastant, am putea spune. Însă, calea spre Rai nu este întodeauna netedă, ci marcată de încercări sisifice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu