duminică, 6 august 2017

”O lume se destramă”

 Romanul scriitorului nigerian CHNUA ACHEBE ne introduce în lumea exotică și plină de sacralitate a Africii precoloniale.
Prima parte a cărții ne expune un tablou viu al lumii unui sat african, în care toate se întâmplă ritmic, asemeni unui ritual care se repetă dintotdeauna. Aș fi tentat să speculez pe marginea atemporalității și armoniei universale, însă tabloul revelat de scriitor este atât de legat de etosul acelei lumi, încât a mă apropia de el pe calea observației pozitiviste - proprie nouă, europenilor - este fără sens.
De fapt, Chinua Achebe a reușit, prin tehnica lui narativă, să-i ofere cititorului o experiență ontologică excepție. Scopul este unul aprehensiv. Lectorul este trecut prin toate momentele și riturile de trecere ale clanului din care face parte Okongwo, eroul povestirii, pentru a-l face părtaș la experiențele sale de viață și, mai ales, pentru a cunoaște în mod empiric detaliile unei lumi sortite destrămării.
În partea a treia își face apariția ”omul alb” - sosit aici ”pe un cal de fier”. Administrația engelză și, mai ales, proliferarea unei noi credințe în comunitate sunt solventul care slăbește comuniunea dintre oameni.
Realizând pericolul desacralizării și inevitabila disoluție a comunității, eroul Okongwo face un gest extrem ucigând pe unul din mesageri, apoi - pentru a nu atrage ”mânia oamenilor albi” și pentru a-și salva clanul de la pieire - acesta își sacrifică atât existența sa de muritor, cât și pe cea spirituală, comițând păcatul de neiertat al suicidului.
Semnificația întâmplărilor așternute pe hârtie de scriitorul nigerian este profund spirituală, mâna destinului intervenind implacabil, în conformitate cu cele sorocite de ”Zeița Pământ”. Oamenii se supun cu stoicism, desprinzând o concluzie: ”După foc nu rămâne decât cenușă rece”. Cuvintele acestea, murmurate în gând de un tată dezamăgit de fiul care a îmbrățișat noua credință adusă de oamenii albi, aruncă o previziune sumbră asupra comunității africane de dinaintea colonizării.
   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu