Titlul romanului nu pare să spună prea multe despre conținutul său. Ba, chiar, ar putea da impresia unei cărți dedicate unui subiect frivol, numai bună de citit într-o după - amiază leneșă de duminică. Însă maestrul Mihail Bulgakov reușește să se pună de-a latul paginii și să inducă cititorului o stare de disonanță cognitivă proprie romanelor lui Dostoievski.
Departe de compoziția densă a romanelor rusești din secolul al XIX - lea (de care îl despărțeau doar câteva decenii și o revoluție), romanul este scris într-un stil direct, aerisit, fără prea multe accente calofile. Eposul său suprarealist izvorăște din nostalgia evadării dintr-un cotidian fad și pozitivist, încorsetat în rigorile primilor ani de dictatură stalinistă. Dincolo de avatarurilre noii ere - pe care scriitorul le sugerează subtil în toată urâțenia lor - pielea lustruită a pesonajelor plesneste, lăsând să erupă în valuri vocația mesianică a spiritului rus. Suprarealitatea domină mentalul colectiv și se impune triumfătoare deasupra mecanismului social.
Ascuns în vestimentația standardizată a cetățeanului moscovit din perioada interbelică, mujicul flmând se dedă, fără jenă, actelor antisociale și ajunge să-și piardă într-o clipită statutul de ”burghez proletar” pentru un fișic de bancnote sau o pereche de pantofi noi. Devenit o pradă ușoară pentru scamatoriile unui grup restrâns de iluzioniști, intelectualul nespilcuit parcurge cărarea unui destin fatalist.
Realitatea socială - inerentă romanelor rusești - este mototolită asemeni unui ziar cu aspect insipid și subiecte plictisitoare.
Încrezători în măreția omului, Maestrul și Margareta parcurg, în partea a doua a romanului treptele unui drum inițiatic, pus la cale de însuși Satan. La final, aceștia primesc și ”răsplata”: o existență eternă, în pace, dar lipsită de lumină.
Prin încercările neobișnuite la care sunt supuse, personajele își dezvăluie cea mai importantă calitate a omului: aceea de a sfida timpul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu