Delicat, folosind mitologia încețoșată a nordicilor, în locul cazmalei arheologului, el dezgroapă existențe, pe care le expune, apoi, plenar în paginile cărții. Aparent, între Hoel - galezul de acum o mie de ani, Helene - o adolescentă din Franța Renașterii și Jeanne - o romancieră din Parisul anului 1900 (și un pic ... ) nu pare să existe vreo legătură. Doar autorul dă semne că ar încerca să-i reunească printr-un lanț de metal pe care valurile l-au aruncat la țărm în epoca lui Hoel și care a trecut, apoi, din mână în mână, până la Jeanne - cea care ”i-a pus o cruce”. Obiectul cu pricina pare să fie un dotat cu puteri supranaturale, rolul său în această lume fiind acela de a schilodi viața celor care îl poartă, sugerând trimiteri vagi către cutia Pandorei.
Motivul artistic nu este ieșit din comun și ar pica, în mod cert, ”examenul” în ochii oricărui cititor cât-de-cât avizat. Însă ... Julien Green își botează tripticul cu numele zeului indian al abisurilor oceanice: ”Varuna”, cunoscut și ca legiuitor al lumii, dar și ca aducător al pototpului acvatic. Prin aceasta, autorul sugerează existența unei legături factuale între lumea pe care o cunoaștem și ”universul ascuns”. În ultimul capitol, Jeanne discută, din diferite unghiuri de vedere, tragedia Helenei Lombard (povestită în capitolul anterior), sugerând caracterul tern al judecății omenești. În picioare, stau, mai departe, tema de a nu-ți răni ființele dragi, ”lanțul” care unește destinele oamenilor și mâna nevăzută care l-a aruncat din mare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu