Scrisă de un discipol al lui Mircea Eliade, colecția de povestiri "Pergamentul diafan" de Ioan Petru Culianu aduce aminte de cele mai bune scrieri ale acestuia. Se spune ca un dascăl își împlinește menirea atunci când formează elevi care vor deveni mai buni decât el. Din acest punct de vedere pot considera că sămânța aruncată de ilustrul intelectual român a germinat pe un teren fertil și a dat naștere unui copac mândru la care și Mircea Eliade s-ar uita cu admirație.   Stilul amintește de prozele suprarealiste ale lui Eliade, însă au ceva în plus: sensibilitatea.   Citind cartea stau și mă gândesc la dimensiunea infinită a gândului omenesc.   Este un ”infinit” care converge către o finalitate.   Nimic nu este întâmplător și totul este posibil, atâta timp cât ne respectăm condiția.  Altfel ... se va întâmpla ce s-a întâmplat cu ”Stăpânul sunetului” (a doua povestire din colecție) : ne dematerializăm.