Maria sa, omul 

Comentariul la "Cartea apocrifelor" de Karel Čapek

                Prima data m-am intalnit cu scriitorul ceh cand aveam 14 ani. Atunci am citit "Razboi cu salamandrele". Nu stiam eu, pe atunci, mai nimic despre literatura - pamflet sau despre suprarealism. Pur si simplu mi-a lasat o impresie placuta. Atunci a fost o lectura reconfortanta.  Ei, bine, acum il ciesc cu alti ochi si vad ca poate fi sezat la loc de cinste, alaturi de Franz Kafka, George Orwell, Aldous Huxley, Ray Bradbury si Evgheni Zamiatin. Acestia au umplut cu aura lor intreg mijlocul secolului trecut si au dat nastere literaturii distopice. Spre deosebire de multi alti predecesori ai lor, ei nu mai cautatu identitatea si nu cautatu sa exploreze abisurile subconstientului uman. Erau lamuriti si acelasi timp ingroziti de ceea ce poate sa nascoceasca mintea omului.  Astazi, la peste o jumatate de veac distanta, cartile lor sunt o revelatie pentru ethosul batranului continent.   
              Antieroul, sugerat cu un secol inaintea lui Capek de genialul E.A. Poe, este personajul central al colectiei de povestioare. "Apocrifele" releva o latura umana, inspumata in banalul cotidian, a unor eroi - arhetip in devenirea civilizatiei umane: Prometeu, Avraam, Alexandru cel Mare, Arhimede, etc ... 
              Stilul este prozaic, anticalofil, autorul dorind sa scoata si mai mult in evidenta aceasata latura comuna a tuturor oamenilor (fie, ei, coborati din Olimp, ca, de pilda, Prometeu): viata de zi cu zi. Astfel scriitorul reuseste sa probeze, in fiecare povestire, fara echivoc, maretia fiintei umane, ca produs al convietuirii si nu ca pe un dar al zeilor.